CTP: „Simona a făcut minunea minunilor”

CTP: „Simona a făcut minunea minunilor
Publicat: 31/03/2015, 08:31
Actualizat: 01/04/2015, 17:51

Și Simona a făcut minunea minunilor! În 24 de ore, a suflat de pe ea durerile de la genunchi, oboseala, nervii, uzura psihică a atâtor meciuri grele și nu numai că n-a fost pradă, a fost vânător.

Împotriva puternicei Flavia Pennetta, Simona a făcut cel mai bun meci de anul acesta, de fapt, de la victoria cu 6-0, 6-2 în fața Serenei Williams la Singapore.

Trei au fost, după părerea mea, armele cu care Simona a îngenunchiat-o pe câștigătoarea de la Indian Wells de anul trecut.

Mai întâi, rezistența la schimburi dure, prelungite, în efort maxim, de pe fundul terenului, în care Pennetta se credea tare. În primele 4 ghemuri, Simona a făcut față de câteva ori incredibil, ceea ce i-a clătinat încrederea Pennettei.

Apoi, serviciul. Cu excepția a două duble greșeli consecutive la scorul de 2-3 în setul 2, primul serviciu i-a intrat constant lung și deranjant, ba chiar și serviciul 2 a avut suficient kick și adâncime ca să nu poată fi atacat de Pennetta.

Și, în sfârșit, factorul surpriză, cu care i-a dat lovitura de grație Flaviei, tocmai când mă pregăteam…CITEȘTE AICI CONTINUAREA

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele...
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Scenariul negru al unui război cu Rusia. Generalul Bălăceanu: „Am putea pierde cel puțin 30.000...
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O femeie din India a cerut divorțul la 40 de zile după nuntă pentru că...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Ciclonul va face prăpăd în România! Va ploua cu 100 l/mp, comandamentul pentru Situații de...
Tichetele de masă se majorează de la 1 octombrie. Ce nu mai pot românii să...
O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile....
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
România se pregăteşte de ploile masive din weekend. Coduri emise de ANM şi INHGA. A...
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Prietenul Prințesei Diana spune adevărul. Cine este tatăl Prințului Harry
Adio Touch Screen! Noile tendințe la aparatele electronice
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Sacrificiul făcut de Maggie Smith pentru rolul din "Harry Potter". Puțini știu aceste detalii
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Poți să te sufoci dacă îți ții respirația?